Maestrul Vasile Grigore este reprezentat la Art Check

Maestrul Vasile Grigore este reprezentat la Art Check-in sau Airport Museum printr-o pictură intitulată Garoafe, aflată în patrimoniul Pinacotecii București (MMB). Mulțumim organizatorilor pentru această inițiativă.


Adina Nanu

Suntem onorați că am avut-o alături de noi pe doamna Adina Nanu: la data de 28 noiembrie 2018, în cadrul Întâlnirii Secției de Critică – Filiala București, doamna Adina Nanu a prezentat volumul „Adina în China. Un jurnal inedit”, apărut la Editura Institutului Cultural Român, iar la data de 19 aprilie 2019 Muzeul de Artă „Vasile Grigore – pictor și colecționar” a inaugurat expoziția de Sculptură Mică – Adina Nanu „Perechi potrivite și nepotrivite”.
Rămâne în amintirile noastre!


Comemorăm 9 ani de la trecerea în neființă a pictorului Vasile Grigore

Colecționarii – Vasile Grigore
Vasile Grigore, pictor, colecționar și un dascăl foarte apreciat de studenții săi, spunea: ”Culoarea – lumină și contrast – este o esență a reprezentării naturii. Ea comunică asupra simțirii și gândirii noastre o energie binefăcătoare, contribuind la echilibrul spiritual al ființei umane, tot atât de vital ca aerul și apa.” Muzeul de Artă Vasile Grigore- pictor şi colecţionar
🖼 Sâmbătă, 20 februarie 2021, comemorăm 9 ani de la trecerea în neființă a pictorului Vasile Grigore de la ora 21.00


Călătorie în lumea viselor

În prima lună a anului 2021 deschidem seria expozițiilor de artă gazduite de Muzeul
de Artă ,,Vasile Grigore – pictor și colecționar’’, Galeria de Artă ,,Anexa 29’’, cu lucrări
ale artistei Olivia Stocheci.
Expoziția virtuală cu titlul Călătorie în lumea viselor este gazduită pe site-ul
muzeului mavg.ro
Olivia a absolvit cursurile Universității Naționale de Arte București
promoția 2008 secția pictură. Atrasă fiind de grafică de la absolvire și
până în prezent activează ca Senior Web Designer la Olivia Design.
Pentru alte detalii interesante puteți accesa site-urile indicate chiar de artistă.

–-

Buna! Sunt Olivia. Cu mare bucurie vă invit la expoziția mea virtuală! Am pregatit o prezentare
video cu o parte din picturile mele.
Ma puteti gasi pe:
site: www.oliviart.ro
pagina: https://www.facebook.com/OliviArtFb
tiktok: https://www.tiktok.com/@olivi_art
sound credit: FIDAS Productions
Mulțumesc!