Modele ale formării
În luna februarie a anului 2015, în sala „Vasile Grigore” a Muzeului de artă „Vasile Grigore – pictor și colecționar”, a fost găzduită suita de dezbateri „Modele ale formării. Ce putem învăța de la oamenii de geniu”. Seminarul organizat de grupul cultural „Vinci” a avut loc în fiecare zi de sâmbătă a lunii (în intervalul orar 12.00-14.00) și a constat în discuții aplicate despre cum s-au format din punct de vedere intelectual câteva figuri ilustre ale Literelor europene. O atenție deosebită a fost acordată volumelor de autobiografie intelectuală semnate de Johann Wolfgang von Goethe, John Stuart Mill, Vladimir Nabokov.
Numărul de participanți a variat între 7 (cel mai mic, în data de 28 februarie) și 10 (cel mai mare, în data de 7 februarie). Amfitrionul întâlnirilor a fost, de fiecare dată, Alex Păun, coordonatorul activităților derulate sub sigla „Vinci”.
