Fairy Tales
Fairy tales descrie o lume în care realul devine fantastic într-un mod natural, organic. Deși aparent nu există reguli care definesc cadrul real încălcate, dezamorsate, pictura Bogdanei Contraș are un accentuat caracter de suprareal.
Un tip de atemporalitate cu trimiteri către registrul metafizic patronează personajele sale. Modul în care decupează realitatea, în care fragmentează natura conduce privitorul către un ținut imaginar, propriu artistei, un ținut populat cu personaje și obiecte-personaj tipice lumii basmului, cadrului fantastic.
Fereastra picturii Bogdanei Contraș este de fapt un vad de trecere către o lume de poveste, un spațiu pe care îl intuim, care ne este familiar tuturor, un spațiu care aparține imaginarului colectiv, pe care îl purtăm cu noi deși nu l-am străbătut decât în gând, imaginar.
Un spațiu care era real în copilarie și de care ne-am îndepărtat, treptat, în timpul în care pășeam către „lumea reală”.
Expoziția Fairy Tales este o reîntoarcere către o Ithaca personală pe care numai copilul din noi o recunoaște.
Expoziția va avea vernisajul vineri, 11 septembrie la ora 18:30 la Galeria de Artă ,,ANEXA 29” din cadrul Muzeului de Artă ,,Vasile Grigore – pictor și colecționar” din strada Maria Rosetti nr. 29, București.
Expoziția va fi deschisă publicului între orele 09 – 17 (luni – marți închis) până în data de 30 septembrie anul curent.



